LOVE AT FIRST SIGHT!
Am condus pentru prima dată în viața mea o mașină cabrio: Fiat 500 este, fără doar și poate, destinat în primul rând… femeilor! Și mi se pare una dintre cele mai potrivite mașini pentru jungla bucureșteană, mai ales dacă ai doi cromozomi X! Să îți explic și de ce!
Mi-a plăcut.
La prima vedere, pare atât de mică, încât nu te-ai încumeta să te uiți la ea și a doua oară! Însă, dacă deschizi ușa și te așezi pe scaun, îți dai seama că deja a câștigat o bilă albă numai datorită poziției pe care ți-o oferă la volan. Îmi plac oglinzile, care spre deosebire de ale mele, nu dispar atunci când ai nevoie de ele! Bordul îți dă senzația că nu te afli într-o mașină: culoarea roșie în combinație cu volanul de piele crem (pe care pur și simplu l-am adorat) îți transmit o stare de bine și de veselie. Credeam că o să mă deranjeze poziția schimbătorului de viteze, dar chiar mi s-a părut confortabil să conduc așa, fără să simt nevoia unei cotiere. În plus, spațiul construit de Fiat pentru a-ți odihni piciorul stâng este situat la înălțimea maximă la care poate ajunge pedala de ambreiaj astfel încât, pentru schimbarea treptelor de viteză este necesară doar energia potențială a piciorului.
Primește o bilă albă și pentru manevrabilitate. În acest sens, are în dotare un buton, pe care dacă îl apeși, îți înmoaie volanul. Adică servodirecția te ajută și mai mult, ceea ce mi se pare foarte util atunci când vrei să parchezi în spații înguste. Eu am testat modelul de 1.2 litri, cu 69 de căluți putere. Când am aflat că este pe benzină, mă gândeam că mă voi obișnui să o conduc mai greu, având în vedere că mașina mea este diesel. Dar nu, a fost chiar floare la ureche! Iar motorul este atât de silențios, încât nici nu ți-ai da seama dacă ar muri… Chiar dacă are un motor mic, este destul de fâșneață, deoarece cântărește sub o tonă.
Designul interior te face să te simți ca un musafir, este ca o sufragerie frumos amenajată, care abia își așteaptă oaspeții. Îmi plac mult deschizătoarele portierelor, forma tetierelor și cotierele laterale pentru pasagerii din spate. Mi se pare totul minimalist. La exterior, cred că este un automobil simpatic și funny, foarte tineresc! Dacă îl pui alături de toate animalele sălbatice din jungla asta bucureșteană, ar fi ca un cimpanzeu haios și iute! Iar pentru că am mers cu mașina decapotată, cred că am atras în medie vreo 20 de priviri și aproximativ 3 claxoane pe minut!
Consumul mic: 6,4l urban și 4,3l extraurban.
Nu mi-a plăcut.
Cuplarea marșarierului: ridici de un inel, apoi dreapta spate. Nu mi s-a părut foarte la îndemână. Ar fi fost mai simplu doar dreapta-spate.
Cheia. La cât de fashion este mașina, mă așteptam la ceva mai UAU, să poată fi confundat cu un accesoriu alături de telefon și oglindă, în poșeta unei femei.
Nu are un torpedou în adevăratul sens al cuvântului. Nu-mi place că este complet deschis. De obicei, eu arunc acolo multe lucruri și nu mi-ar conveni să vadă toți din mașină tot ce înghesui eu în torpedou și nici nu mi-ar plăcea să am grijă în fiecare zi să fie ordine în acel spațiu de depozitare.
Pasagerii din spate stau destul de înghesuiți. Și pentru că mașina are doar trei uși, spațiul rezervat pentru intrarea în spate mi se pare destul de strâmt. Nu știu dacă s-ar descurca foarte ușor cineva mai plinuț.
Preț CIP LISTĂ (fără TVA): 11,755 euro
Preț CIP SPECIAL: 11,100 euro
Preț DDP SPECIAL (cu TVA): 13,764 euro
Aș cumpăra-o strict pentru a merge cu ea în București. Portbagajul ei nu ar fi suficient pentru trolerul meu, sacoșa cu mâncare de la mama și geanta în care îmi țin pantofii, bagaj pe care îl car cam o dată la două-trei săptămâni. Însă, dând un simplu search pe Sfântul Google, am văzut că mașina asta nu se depreciază în timp, ca multe altele, așa că o poți vinde la un preț rezonabil. Arrivederci! 🙂