Categorii
Citesc

CITIM ÎN IARBĂ

Dacă aș fi rămas sâmbăta asta în Capitală, cu siguranță mergeam în Parcul Herăstrău ca să citesc… în iarbă. Daaar, sâmbătă voi fi cocoțată pe tocuri toată ziua, pentru că se mărită una dintre cele mai bune prietene ale mele. Dacă rămâi în București, ai putea merge tu la a cincea ediție a evenimentului Citim în iarbă.

Hai să-ți spun mai multe despre! Cu liniuță, ca să fie enumerate mai ușor:

poți citi de la ora 10 stând în hamac, pe un puff imens sau direct pe iarbă, pe pajiștea de la Roaba de Cultură din parcul Herăstrău, lângă restaurantul Pescăruș;
dacă ajungi acolo, ai putea câștiga o tabletă: înainte să pleci, trimiți un sms la un număr de telefon care ți se va comunica, în care să specifici titlul cărții și câte pagini ai citit; apoi, va avea loc o tragere la sorți;
poți citi romanele preferate pe e-book-uri sau poți asculta cărți în lectura unor actori, pentru că vei găsi și mai multe audio-book-uri;
copiii vor fi răsfățații ediției pentru că vor putea participa la o grămadă de ateliere de creație, de desenat, de comunicare emoțională, dar vor putea vedea și piese de teatru;
cine citește în iarbă va primi un pachet cu reviste, suc Tedi, biscuiți Poieni, mini-produse La Roche Posay, baloane și alte surprize.